Local

Acțiune de amploare pentru verificarea transporturilor de mărfuri în vestul țării. Peste 620 de persoane și aproape 500 de autovehicule, verificate

Publicat

pe data de

O amplă acțiune de control privind legalitatea transporturilor rutiere și feroviare de mărfuri s-a desfășurat, în perioada 18–21 august 2026, în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Operațiunea a fost organizată la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara, sub coordonarea Biroului de Investigare a Fraudelor, cu participarea unor efective suplimentare din structurile de poliție transporturi.

Verificările au vizat atât transporturile rutiere, în special în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, cât și transporturile feroviare de mărfuri. Polițiștii au desfășurat controale în stații și triaje în care staționează trenuri de marfă aparținând operatorilor publici sau privați.

La acțiune au participat, alături de polițiști, reprezentanți ai mai multor instituții cu atribuții de control: inspectori antifraudă, inspectori ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, inspectori ai Gărzii Forestiere și specialiști ai Autorității de Siguranță Feroviară Română.

Peste 620 de persoane și aproape 500 de autovehicule, verificate

În urma controalelor efectuate în cele patru județe, polițiștii au legitimat și verificat în bazele de date peste 620 de persoane. Totodată, au fost controlate mai mult de 490 de autovehicule, dintre care 244 erau destinate transportului de mărfuri.

În ceea ce privește transportul feroviar, echipele de control au verificat 17 trenuri de marfă aflate în stații și triaje.

Pentru neregulile constatate, autoritățile au aplicat 114 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproximativ 147.000 de lei.

Advertisement

În cadrul acțiunii au fost reținute șapte certificate de înmatriculare și trei permise de conducere, precum și un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Peste 13 metri cubi de material lemnos, confiscați

Un obiectiv important al controalelor l-a reprezentat și verificarea legalității transporturilor de material lemnos.

În urma neregulilor identificate, autoritățile au dispus confiscarea fizică și valorică a 13,3 metri cubi de material lemnos.

Poliția Transporturi subliniază că astfel de acțiuni urmăresc prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul transporturilor de mărfuri, precum și verificarea respectării legislației privind transportul rutier și feroviar, protecția mediului și circulația materialului lemnos.

Activitățile de control vor continua și în perioada următoare, polițiștii și reprezentanții instituțiilor partenere urmând să verifice respectarea prevederilor legale și să dispună măsurile necesare în cazul identificării unor abateri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version