National
Accident rutier GRAV, cu incendiu, între Comloșu Mare și Teremia Mare. A fost solicitat elicopterul SMURD
Sâmbătă, 11 aprilie 2026, echipajele de intervenție au fost solicitate pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) și acordarea primului ajutor în urma unui accident rutier grav produs pe DN 59C, între localitățile Comloșu Mare și Teremia Mare.
Potrivit informațiilor transmise de Plutonier Zorița Mircov, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două ambulanțe SAJ.
În sprijin a fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Comloșu Mare.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. În urma impactului, unul dintre vehicule a luat foc, iar pompierii au acționat rapid pentru stingerea incendiului și pentru extragerea victimelor.
Toate persoanele implicate au fost preluate de echipajele medicale, în stare conștientă și cooperantă, pentru evaluare și transport la spital.
Pentru eficientizarea misiunii, la locul intervenției a fost solicitat și elicopterul SMURD Caransebeș.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile continuă acțiunile de asigurare a zonei și de sprijin medical.
Misiune în dinamică.
Update:
O femeie a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara, iar cea de-a doua, din nefericire, a intrat în stop cardio-respirator. Aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată de către medic.
Echipajele medicale i-au transportat pe cei doi bărbați implicați în accidentul rutier, către Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Timișoara.