National

Accident deosebit de grav în Sibiu. Trafic rutier blocat ore întregi

Publicat

pe data de

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc vineri, 10 aprilie, pe DJ 141, la ieșirea din municipiul Mediaș spre localitatea Moșna.

Evenimentul a mobilizat forțe importante ale poliției și ale structurilor de intervenție, iar traficul rutier a fost blocat total timp de mai multe ore.

Impact frontal pe contrasens

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Sibiu, un tânăr de 19 ani, din Moșna, care conducea un autoturism spre Mediaș, ar fi pătruns pe contrasens din cauze ce urmează a fi stabilite. Mașina acestuia a intrat în coliziune cu două autoturisme care circulau regulamentar din sens opus, conduse de un bărbat de 38 de ani, din Mediaș, respectiv un bărbat de 36 de ani, din Alma Vii.

În urma impactului, tânărul de 19 ani, doi pasageri minori din autoturismul său (16 și 17 ani), precum și șoferul de 36 de ani și pasagera acestuia, o femeie de 31 de ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital.

Intervenție de amploare. Planul Roșu activat

ISU Sibiu a mobilizat la fața locului un dispozitiv extins de intervenție:
– un echipaj SMURD;
– o autospecială de stingere;
– o autospecială de descarcerare;
– o autospecială pentru transport personal și victime multiple;
– trei ambulanțe SAJ;
– elicopterul SMURD Târgu Mureș.

Inițial, au fost raportate șase persoane implicate, însă numărul a fost actualizat la șapte, motiv pentru care a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Advertisement

Două persoane au fost găsite încarcerate și au fost extrase de echipajele de descarcerare, fiind predate echipajelor medicale.

Ulterior, forțele au fost suplimentate cu o ambulanță SMURD cu medic.

Cinci victime transportate la spital

În urma evaluării medicale, cinci persoane au fost transportate la unități spitalicești:
– un tânăr de 19 ani, cu multiple traumatisme, conștient;
– o minoră de 16 ani, cu traumatism la picior;
– un minor de 17 ani, cu traumatism cranian;
– un bărbat de 36 de ani, cu traumatism grav la picior – transportat cu elicopterul la Târgu Mureș;
– o femeie de 31 de ani, cu episoade de pierdere a stării de conștiență și plagă la nivelul urechii.

Celelalte două persoane implicate au refuzat transportul la spital.
Planul Roșu de Intervenție a fost ulterior dezactivat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor care au dus la producerea accidentului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version