Local
Incendiu la subsolul unui bloc din Lipova. Un bărbat a fost transportat la spital
Un incendiu izbucnit luni seara, 6 aprilie 2026, în subsolul unui bloc de locuințe din orașul Lipova, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție ale pompierilor militari și ale serviciilor medicale.
Alarma s-a dat în jurul orei 22:00, după ce locatarii au observat fum dens provenind din zona subsolului imobilului cu regim de înălțime P+2.
La fața locului au fost trimise forțe din cadrul Secției Bârzava și al Punctului de Lucru Vladimirescu, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Intervenția a fost sprijinită și de pompierii voluntari ai SVSU Lipova, precum și de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la materiale textile depozitate în subsol, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.
Focul fusese deja localizat de pompierii voluntari, care au reușit, totodată, să evacueze din subsol un bărbat ce prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare.
Victima, conștientă și cooperantă, a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat ulterior pentru ventilarea spațiilor inundate cu fum, iar evacuarea locatarilor nu a fost necesară. Incendiul a fost stins în limitele în care a fost găsit, fără a se extinde la structura blocului sau la apartamente.
Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul sau scânteile provenite de la o țigară uitată aprinsă în subsol.
Recomandările ISU pentru prevenirea incendiilor cauzate de fumat
În urma incidentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor generate de fumat.
➡️Printre recomandările esențiale se numără:
🛑 Asigurați-vă că țigara este stinsă complet înainte de a o arunca. Mucurile incandescente pot aprinde covoare, ziare sau alte materiale combustibile.
🛑 Stingeți țigările doar în scrumiere și, pentru o siguranță sporită, puneți puțină apă în acestea pentru a accelera stingerea resturilor.
🛑 Nu goliți scrumierele în coșuri de hârtie sau în locuri unde există materiale combustibile, deoarece acestea se pot aprinde cu ușurință.
ISU atrage atenția că neglijența în manipularea țigărilor rămâne una dintre cauzele frecvente ale incendiilor în locuințe, evenimente care pot produce pagube materiale importante și pot pune în pericol vieți omenești.