National
Acțiune de amploare a polițiștilor din Medgidia: peste 220 de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat, în data de 4 aprilie, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a consumului de alcool și substanțe interzise, precum și pentru reducerea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Totodată, activitățile au vizat menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică în municipiu și localitățile învecinate.
La acțiune au participat peste 30 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, sprijiniți de un tehnician criminalist. Forțele de ordine au acționat atât în Medgidia, cât și în localitățile Cobadin, Ciocârlia, Peștera și Castelu.
În cadrul activităților, polițiștii au legitimat peste 220 de persoane și au oprit pentru control aproximativ 170 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate testări cu aparatele etilotest pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului.
În urma verificărilor, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 18.000 de lei. Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere în vederea suspendării și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Acțiunile de acest tip vor continua, polițiștii subliniind importanța respectării legislației rutiere și a normelor de conviețuire socială pentru menținerea siguranței publice în comunitate.