National

Patru persoane rănite și transportate la spital, în urma unui accident rutier

Publicat

pe data de

Un accident rutier s-a produs în această dimineață în municipiul Drobeta‑Turnu Severin, la intersecția străzilor Kiseleff și Ionescu Șișești, unde două autoturisme au intrat în coliziune.

Pompierii din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit de urgență pentru gestionarea situației.

Potrivit ISU Mehedinți, la fața locului au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și două echipaje SAJ.

Patru victime transportate la spital

În urma impactului, patru persoane – trei adulți și un minor – au fost rănite. Toate victimele erau conștiente și cooperante în momentul preluării de către echipajele medicale și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin pentru investigații suplimentare.

Măsuri de siguranță la locul accidentului

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, având în vedere riscul de scurgeri de combustibil și alte pericole specifice accidentelor rutiere.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.

Advertisement

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version