Local
Comisar‑șef Laura Jurj, șefa Poliției Orașului Lipova: un model de forță, echilibru și profesionalism
În luna dedicată femeilor, Poliția Română aduce în prim‑plan poveștile celor care, prin muncă, disciplină și curaj, demonstrează că excelența nu are gen.
Una dintre aceste femei este comisar‑șef Laura Jurj, șefa Poliției Orașului Lipova, o profesionistă cu peste două decenii de experiență în structurile de investigații criminale.
O carieră construită în prima linie a anchetelor penale
Mamă, soție și fiică, Laura Jurj a petrecut mai bine de 20 de ani în domeniul judiciar, instrumentând peste 1.200 de dosare penale. De la fapte de violență și furturi, până la incendieri, înșelăciuni sau cazuri de ucidere din culpă, a lucrat cu aproape toate tipurile de infracțiuni prevăzute în Codul Penal.
Din martie 2025, conduce Poliția Orașului Lipova, însă funcția nu a ținut-o niciodată departe de teren.
A fost prezentă la intervenții 112, a sprijinit colegii în cazuri complexe și a rămas același om implicat, indiferent de responsabilitățile administrative.
Cele mai grele dosare: violența domestică
După două decenii de anchete, comisar‑șef Jurj spune că cele mai dificile cazuri sunt cele de violență domestică, din cauza încărcăturii emoționale și a dramelor ascunse în familii care, la exterior, par liniștite. Sunt dosare care lasă urme, dar pe care le abordează cu aceeași determinare, știind că pot face diferența pentru victime.
Un moment memorabil: „Trebuia să vă găsesc pe voi”
Unul dintre episoadele definitorii ale carierei sale s-a petrecut în urmă cu 16 ani, când era însărcinată cu fiica ei. A reușit atunci să documenteze activitatea infracțională a trei bărbați din Constanța, autori ai unei tâlhării, și să îi rețină în localitatea Julița.
Când unul dintre suspecți, surprins să o vadă în acea stare, i-a spus: „Doamnă, dumneavoastră nu ar trebui să fiți la spital?”, răspunsul ei a devenit aproape emblematic:
„Trebuia să vă găsesc pe voi, acum merg să-mi îmbrățișez fetița pentru prima oară.”
Un exemplu pentru colegi și pentru generațiile viitoare
Devotamentul, seriozitatea și echilibrul Laurei Jurj o transformă într-un model pentru colegii ei și pentru tinerii care își doresc o carieră în Poliția Română. Este dovada vie că profesia de polițist nu este „o lume a bărbaților”, ci una a oamenilor dedicați.
Iar cuvintele ei rezumă perfect filosofia care i-a ghidat cariera:
„Dacă îți dorești ceva cu adevărat, nu există să nu se împlinească.”