Local
ACȚIUNILE în zona Vlaicu pentru combaterea comerțului ilegal cu țigări CONTINUĂ
Polițiștii arădeni au continuat, în perioada 2–8 martie 2025, seria de acțiuni desfășurate în piețele din municipiu, vizând descurajarea comerțului ilegal cu țigări. Intervențiile s-au concentrat în special în zona Fortuna, unde fenomenul este frecvent semnalat.
În urma controalelor, oamenii legii au depistat șase persoane – patru bărbați și două femei – care comercializau țigări susceptibile a proveni din contrabandă, netimbrate sau timbrate necorespunzător.
Polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 280.000 de lei. Totodată, au fost confiscate 5.660 de țigarete (echivalentul a 283 de pachete), precum și 800 de lei, bani obținuți din vânzarea produselor ilegale.
Reprezentanții IPJ Arad transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind limitarea contrabandei cu țigarete și menținerea unui climat de siguranță în piețele din municipiu.