Local

Doi bărbați, reținuți și ulterior arestați pentru trafic internațional și intern de droguri

Publicat

pe data de

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Arad au dispus, la data de 2 martie 2026, reținerea a doi inculpați, în vârstă de 35 și 44 de ani.

Aceștia sunt acuzați de trafic internațional și trafic intern de droguri de risc.

Bărbații au fost prinși în flagrant, pe data de 1 martie 2026, pe autostrada A1, la intrarea în țară, în zona fostului punct de trecere a frontierei Nădlac II.

Ei transportau peste 1 kilogram de canabis, droguri care fuseseră procurate din Cehia și aveau ca destinație comercializarea pe teritoriul României.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele celor doi inculpați, autoritățile au descoperit și ridicat alte cantități de canabis, obiecte care prezentau urme de substanțe interzise, sume de bani și alte mijloace de probă relevante pentru anchetă.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis propunerea DIICOT și a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, precum și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al polițiștilor de frontieră.

Se precizează că, pe parcursul întregului proces penal, cei doi inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Advertisement

Foto reprezentativă: rol ilustrativ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version