National
BĂRBAT REȚINUT PENTRU LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au deschis un dosar penal și efectuează cercetări față de un bărbat de 30 de ani, din comuna Peretu, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc în data de 13 februarie a.c., într-o societate comercială din comuna Peretu. Pe fondul unui conflict spontan, amplificat de consumul de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi agresat fizic un alt localnic.
Victima a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Aceasta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 30 de ani.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.