Local

Doi cetățeni italieni, reținuți la Arad pentru înșelăciune și punerea în circulație a unor autoturisme neînmatriculate

Publicat

pe data de

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad au finalizat o amplă documentare a activității infracționale desfășurate de doi cetățeni italieni, în vârstă de 45 și 60 de ani, bănuiți de înșelăciune și punerea în circulație a unor autoturisme neînmatriculate.

Ancheta a fost coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Autoturisme închiriate în România, duse în Italia cu plăcuțe false

Potrivit cercetărilor, la sfârșitul anului 2025, cei doi bărbați ar fi închiriat două autoturisme din municipiile Arad și Timișoara. Ulterior, aceștia s-ar fi deplasat cu vehiculele până în localitatea Bari, Italia.

Pe traseu, autoturismele ar fi fost echipate cu plăcuțe de înmatriculare false, montate încă de pe teritoriul României.

Ajunși la destinație, după ce ar fi dezactivat sistemele GPS de monitorizare, cei doi ar fi declarat vehiculele ca fiind furate, inducând în eroare autoritățile italiene.

Prejudiciul total cauzat prin această activitate infracțională este estimat la aproximativ 110.000 de euro.

Percheziții și bunuri ridicate

Advertisement

La data de 29 ianuarie 2026, polițiștii au pus în executare:

– 3 mandate de percheziție la imobile din municipiul și județul Arad,

– 4 mandate de aducere.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate bani, bijuterii și alte bunuri de interes pentru anchetă, iar o autoutilitară a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Suspecții, reținuți pentru 24 de ore

Cei doi cetățeni italieni au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea dispunerii unor măsuri preventive.

Ancheta continuă pentru clarificarea tuturor aspectelor și stabilirea răspunderii penale a persoanelor implicate.

Advertisement

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version