Local

Bilanțul controalelor comerciale ale Poliției Locale Arad în 2025

Publicat

pe data de

Poliția Locală Arad a încheiat anul 2025 cu un bilanț amplu al activităților de control comercial desfășurate pe raza municipiului, acțiuni menite să asigure respectarea legislației de către operatorii economici și să protejeze consumatorii.

Controalele au vizat atât prevenirea abaterilor, cât și sancționarea neregulilor constatate în teren.

755 de procese-verbale și amenzi de peste 1,24 milioane de lei

Pe parcursul anului, polițiștii locali au întocmit 755 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, valoarea totală a amenzilor aplicate ridicându-se la 1.241.700 lei.

Cele mai frecvente abateri identificate în rândul agenților economici au fost:

– lipsa autorizațiilor de funcționare,

– lipsa autorizațiilor de alimentație publică,

– nerespectarea sau absența orarelor de funcționare,

Advertisement

– desfășurarea activităților de alimentație publică pe terase fără autorizație,

– lipsa avizelor pentru orarul teraselor,

– neobținerea acordurilor de ocupare a domeniului public,

– neprezentarea Registrului unic de control.

Pentru 309 operatori economici aflați la prima abatere, polițiștii au aplicat sancțiunea avertismentului scris, în spiritul prevenirii și al corectării neregulilor fără măsuri punitive imediate.

Sancțiuni aplicate în baza legislației specifice

Pe lângă amenzile pentru lipsa autorizațiilor de funcționare, controalele au vizat și respectarea altor acte normative:

HCLM nr. 586/2021

Advertisement

– amenzi între 2.000 – 2.500 lei pentru fiecare articol încălcat.

O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață

– amenzi de până la 1.000 lei, cu valori dublate pentru persoanele juridice.

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe

– sancțiuni între 3.000 și 30.000 lei, majorate în cazul persoanelor juridice.

Legea nr. 252 privind registrul unic de control

– amenzi între 1.000 – 2.000 lei pentru neprezentarea registrului.

Recomandări pentru operatorii economici

Advertisement

Pentru a evita sancțiunile, Direcția Generală Poliția Locală Arad recomandă agenților economici să consulte în detaliu condițiile de autorizare prevăzute în HCLM nr. 586/2021. Documentul poate fi accesat pe site-ul Primăriei Municipiului Arad.

Respectarea procedurilor de autorizare și actualizarea documentelor obligatorii rămân esențiale pentru desfășurarea legală a activităților comerciale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version