Local

Acțiuni ale jandarmilor arădeni în piețele din municipiu: produse contrafăcute și țigarete fără timbru fiscal, descoperite în doar câteva zile

Publicat

pe data de

Jandarmii arădeni au desfășurat, în perioada 24–25 ianuarie 2026, o serie de acțiuni punctuale în piețele din municipiul Arad, vizând prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională.

Controalele au avut loc în Piața Agroalimentară Pâncota, Piața Obor și Piața Mihai Viteazu, zone intens frecventate de comercianți și cumpărători.

Produse contrafăcute, descoperite la vânzare

În urma verificărilor, jandarmii au depistat trei persoane care ofereau spre vânzare produse purtând inscripții identice sau similare cu mărci înregistrate. Valoarea totală a bunurilor identificate se ridică la 2.578 lei.

Produsele au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele celor implicați au fost întocmite actele de sesizare. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a produselor contrafăcute, faptă prevăzută de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

85 de cartușe de țigarete fără timbru fiscal, transportate cu trotineta

Acțiunile au continuat și în data de 26 ianuarie 2026, când jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil au desfășurat un control în Piața Mihai Viteazu și pe străzile din apropiere.

În timpul verificărilor, a fost identificat un bărbat de 46 de ani care transporta cu o trotinetă 85 de cartușe de țigarete fără timbru fiscal, în valoare de 10.200 lei, având intenția de a le comercializa în piață.

Advertisement

Persoana a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, unde au fost întocmite actele de sesizare conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Jandarmii continuă acțiunile pentru siguranța comunității

Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad anunță că astfel de acțiuni vor continua, scopul principal fiind menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și descurajarea activităților ilegale din piețele municipiului.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version