National
Bărbat de 49 de ani din județul Olt, dat dispărut. Poliția cere ajutorul populației
Polițiștii din județul Olt desfășoară căutări pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Vlădila, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Sesizarea a fost făcută în 25 decembrie, în jurul orei 14:00, de către mama acestuia, care a anunțat Secția de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu că fiul său, Mitrică Mihnea, a plecat de acasă și nu a mai putut fi contactat.
Semnalmentele bărbatului dispărut
– înălțime: 1,80 m;
– greutate: 85 kg;
– ochi: căprui;
– păr: cărunt, rar;
– barbă: neîngrijită.
La momentul dispariției, bărbatul purta:
– geacă neagră din fâș;
– blugi albaștri;
– căciulă închisă la culoare;
– pantofi negri.
Apel către populație
Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea bărbatului. Oricine deține informații care pot ajuta la localizarea acestuia este rugat să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune imediat la 112.