Local

Festivalul „Zile și Seri de Literatură Doinaș” celebrează vocea feminină în literatură

Publicat

pe data de

Ediția a XI-a a Festivalului „Zile și Seri de Literatură Doinaș” (SAD) își va deschide porțile în perioada 27-28 iunie, sub semnul forței feminine în literatură.

Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, va aduce în prim-plan creațiile unor poete remarcabile, precum Magda Cârneci, Simona Popescu, Olga Ștefan, Alina Purcaru, Ștefania Mihalache, Laura Francisca Pavel, Cătălina Bălan și Lucia Bibarț.

„Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin” – este leit-motivul acestei ediții, care celebrează diversitatea vocii feminine în literatură și deschide uși către o reflecție asupra locului femeii în cultura română contemporană.

Festivalul va debuta vineri, 27 iunie, la ora 11:00, în sala Regele Ferdinand de la Primăria Arad, cu o dezbatere pe tema „Feminitate. Feminism. Literatură”. Seara, începând cu ora 19:30, la Casa Pianului, va avea loc Recitalul poetic Feminlink.

Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 11:00, participanții sunt invitați la „Poetic voyage Caporal Alexa, satul și casa lui Doinaș”, o călătorie poetică moderată de Lia Faur.

„Prin acest festival, Aradul se așază pe harta orașelor care cultivă nu doar literatura, ci și curajul de a vorbi despre prezent, despre drepturi, despre memorie, despre corp și apartenență. SAD devine, și în 2025, un spațiu viu, al întrebărilor și revelațiilor, în care literatura scrisă de femei deschide uși, întoarce oglinzi și luminează colțuri ale realității prea mult timp lăsate în umbră„, declară organizatorii.

Festivalul este o inițiativă a Primăriei Municipiului Arad și a Centrului Municipal de Cultură Arad, cu grafică realizată de Elisabeta Kalman – Eggo Gallery.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version