Local
Amendă de 30.000 de lei pentru abandon deșeuri în Piața Sârbească din Arad
O nouă acțiune de supraveghere a Serviciului Protecția Mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad s-a încheiat cu aplicarea unei sancțiuni severe în valoare de 30.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 18 iunie, în jurul orei 21:00, în Piața Sârbească, în urma sesizării unui cetățean.
Echipajul a monitorizat atent zona, situată în apropierea unei platforme de colectare a deșeurilor destinată exclusiv asociațiilor de proprietari arondate.
În scurt timp, polițiștii locali au surprins o femeie în timp ce descărca o cantitate considerabilă de deșeuri pe domeniul public.
Materialele abandonate includeau PVC, folii de plastic, textile, găleți de vopsea și gunoi menajer.
Femeia – identificată ulterior ca fiind K.I., domiciliată în municipiul Arad – a fost amendată pentru recidivă, fiind documentate anterior acțiuni similare prin probe video.
Prin comportamentul său, aceasta a provocat disconfort atât locuitorilor care folosesc punctul de colectare din zonă, cât și celor care tranzitează perimetrul.
Direcția Generală Poliția Locală Arad reamintește cetățenilor obligația de a colecta și depozita selectiv deșeurile, conform normelor în vigoare. Operatorul de salubritate pune la dispoziție pubele corespunzătoare, iar accesul la insulele ecologice securizate este permis exclusiv persoanelor arondate legal.
Potrivit legislației actuale, abandonarea deșeurilor pe domeniul public se sancționează drastic, cu amenzi cuprinse între 30.000 și 45.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 70.000 de lei pentru persoane juridice.
Respectarea normelor de mediu nu este doar o obligație legală, ci și un gest de responsabilitate față de comunitate și orașul în care trăim. Acțiunile de acest tip vor continua, cu scopul de a descuraja comportamentele iresponsabile și de a proteja spațiul urban.