Primăria municipiului Arad a organizat marţi, 5 martie 2019, în sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ o dezbatere publică având ca temă proiectul de hotărâre privind aprobarea măsurilor de protecție socială la transportul public local cu tramvaiele și autobuzele pe raza municipiului Arad.
Două propuneri au fost făcute cu această ocazie: prima dintre ele a fost de reducere a vârstei de acordare a gratuităţii pe mijloacele de transport în comun de la 70 de ani, cum este în forma actuală a proiectului, la 65 de ani. A doua propunere a vizat donatorii de sânge care ar putea beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, pe durata unei luni de zile.
Prezentă la dezbaterea publică din Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ, Oana Masichevici, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din Arad a vorbit în numele beneficiarilor de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, salutând iniţiativa şi manifestându-şi respectul faţă de iniţiatori.
În forma actuală, proiectul de hotărâre privind aprobarea măsurilor de protecție socială la transportul public local cu tramvaiele și autobuzele pe raza municipiului Arad
propune ca persoanele cu vârsta de peste 70 de ani, cu domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Arad, să beneficieze de gratuitate, ca de altfel şi pensionarii cu un venit lunar mai mic de 1200 RON. Pensionarii ale căror venituri depăşesc această sumă vor plăti jumătate din preţul abonamentului.
În egală măsură, copiii preşcolari, elevii ciclului primar, gimnazial, liceal şi postliceal, care desfăşoară cursuri la zi şi au domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Arad, vor călători gratuit pe mijloacele de transport în comun. În schimb, studenţii din învăţământul superior acreditat, vor primi o bonificaţie de 50% din preţul abonamentului.
Toate recomandările formulate în cadrul dezbaterii publice precum şi metodologia privind aplicarea acestor măsuri de protecţie socială vor fi înaintate Consiliului Local al Municipiului Arad.
„Dorim să oferim pensionarilor o şansă în plus la mobilitate, şi implicit, o viaţă socială mai activă. În ceea ce priveşte elevii, vom încerca să legăm această gratuitate de prezenţa lor la şcoală”, a precizat primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.