Connect with us

National

Acțiune de amploare a polițiștilor în Turnu Măgurele și în localitățile rurale din zonă. Aproape 7.000 de lei în amenzi

Publicat

pe data de

Polițiștii din Teleorman au desfășurat o acțiune cu efective mărite în municipiul Turnu Măgurele și în zona rurală arondată, în urma căreia au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.900 de lei.

Controalele au avut loc în 31 octombrie, în intervalul orar 18:00–21:00, și au vizat menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere.

În cadrul acțiunii, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au verificat 56 de autovehicule și șase societăți comerciale, au legitimat 95 de persoane și au efectuat 49 de testări cu aparatul etilotest.

Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare, în urma constatării unor defecțiuni tehnice la autovehiculele verificate.

Din totalul celor 29 de sancțiuni aplicate, 23 au vizat încălcări ale legislației rutiere, prevăzute de OUG 195/2002, amenzile însumând aproximativ 6.500 de lei. Alte cinci sancțiuni, în valoare de 400 de lei, au fost aplicate pentru încălcarea Legii 61/1991, care reglementează faptele de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

O altă sancțiune a vizat nerespectarea prevederilor OUG 28/1999, fiind aplicat un avertisment.

Reprezentanții IPJ Teleorman anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, obiectivele fiind prevenirea faptelor antisociale, creșterea siguranței în trafic și menținerea ordinii și siguranței publice.

Advertisement
Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *