Duminică, 25 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și viol, ambele în formă continuată.
În urma cercetărilor efectuate, s-a reținut că, în luna ianuarie 2024, inculpatul a racolat o persoană vătămată minoră (în vârstă de 15 ani), pe care a adăpostit-o în locuința sa și a întreținut cu aceasta, în mod repetat, relații sexuale.
La scurt timp, inculpatul profitând de sentimentele victimei față de el, precum și de starea de vulnerabilitate în care se afla (vârsta fragedă, neînțelegeri cu familia), a determinat-o să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați în schimbul unor sume cuprinse între 50 și 300 de lei, pe care și le-a însușit integral.
De asemenea, acesta a racolat clienți, a negociat tarifele și a pus la dispoziție locuința, în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a victimei.
În cursul zilei de ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Olt.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Video: DIICOT Olt.
Foto reprezentativa: rol ilustrativ.