Dezvoltarea unei vieți culturale diversificate și competitive la nivel european reprezintă una dintre direcțiile strategice ale Consiliului Județean Timiș.
Un argument puternic este bugetul de 6.150.000 lei prevăzut pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural-artistice și de tineret „Tim Cultura 2024”, din care pentru cultură – 5.750.000 lei și pentru tineret – 400.000 lei.
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, persoanele juridice de drept public ori privat, precum şi organizațiile neguvernamentale de tineret interesate sunt invitate să depună cereri de finanțare nerambursabilă pentru proiecte cultural – artistice şi de tineret cuprinse în programul TimCultura 2024.
Cei interesați pot consulta criteriile de eligibilitate și procedura de depunere pe pagina web dedicată programului de finanțare, www.timcultura.cjtimis.ro.
„Avem resursele necesare, specialiști și infrastructură, pentru a susține o viață culturală intensă, așa cum am demonstrat în cadrul Programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Ne dorim în continuare evenimente care să atingă standardul de excelență artistică, care să valorifice potențialul cultural al județului Timiș și sperăm să avem parte de cât mai multe inițiative menite să sporească oferta culturală”, a transmis Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Dintre ariile tematice acceptate, amintim: artele spectacolului, patrimoniul cultural, artele vizuale, educația prin cultură și cultură prin educație, proiecte editoriale și literare, fonduri de mobilitate, formare profesională, educație, educație în sănătate, mediu, incluziune socială, valorizarea spațiului DKMT, etc.
Solicitările de finanțare pot fi depuse până la data de 8 martie ora 14 la Registratura Consiliului Județean Timiș, Bd. Revoluției din 1989, nr. 17, Timișoara, în format letric și pe stick, sau se încarcă pe Platforma de interoperabilitate pentru interacțiunea digitală cu beneficiarii Consiliului Județean Timiș: www.e-timis.ro , de către solicitanți (care anterior își vor crea un cont pe această platformă).
Selecția și evaluarea acestora vor avea loc în perioada 22 – 25 martie, iar rezultatul final va fi afișat pe site-ul instituției în 2 aprilie.