În doar 24 de ore, echipajele operative au intervenit la peste 1.800 de solicitări înregistrate la nivel național.
Astfel, pompierii salvatori din întreaga țară au acționat pentru stingerea a 94 de incendii, prevenind astfel extinderea flăcărilor și limitând pagubele materiale potențiale. Din totalul acestora, 57 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată și deșeuri), suprafață afectată fiind de peste 50 de hectare.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit la 1.461 de solicitări, în urma cărora 1.700 de persoane au primit asistență medicală de urgență. În 9 situații, pompierii au intervenit rapid pentru extragerea victimelor rămase captive în autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere.
Totodată, în perioada analizată, pompierii au gestionat cu promptitutine 273 misiuni, pentru deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, inundații, fenomene hidrometeorologice periculoase și alte tipuri de intervenții destinate protecției comunităților.
Pentru protecția populației, au fost transmise 15 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT privind prezența animalelor periculoase (urși) în proximitatea comunităților din județele AG (1), BZ (2), HR (10), NT (1) și VL (1).
Pe lângă aceste situații, pompierii au continuat acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin derularea activităților specifice în zona de frontieră. Astfel, în data de 07.08.2023, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat 127 de pompieri și 54 de mijloace tehnice.