În perioada 30 iunie- 2 iulie 2023, la nivelul județului Arad, pompierii militari arădeni au gestionat 82 intervenții în situații de urgență.
Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 77 de solicitări.
Totodată, salvatorii au intervenit pentru stingerea a două incendii, precum și în alte 3 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Cele două incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână în municipiul Arad au fost înregistrate la deșeuri menajere și vegetație uscată, în urma acestora rezultând strict pagube materiale, suprafețele afectate fiind mai mici de 30 de metri pătrați.
De asemenea, pe fondul avertizărilor hidrometeorologice emise datorită precipitațiilor abundente din data de 25.06.2023, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gurahonț continuă intervențiile pentru a sprijini populația și autoritățile din zonele afectate de inundații.
Astfel, în decursul zilei de sâmbătă, pompierii au intervenit pentru decolmatarea fântânilor din localitatea Buceava-Șoimuș.
Recomandări ISU Arad, prin purtător de cuvânt Ruxandra Ioana Klein:
Având în vedere că în următoarele zile vremea se va încălzi considerabil, iar tot mai mulți cetățeni vor alege să-și petreacă timpul liber în zone de agrement sau în locuri de scăldat, pompierii militari arădeni vă recomandă să aveți în vedere câteva reguli simple, însă foarte utile:
- Evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- Nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;
- Nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
- Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia;
- Echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult;
- Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului.