Incendiu cu degajare mare de fum la o casă abandonată de pe strada Câmpurilor din municipiul Arad.
Nu există risc de propagare, incendiul fiind localizat de pompierii militari ai ISU Arad și se acționează pentru lichidare.
Biroul de presă ISU Arad, prin purtător de cuvânt Ruxandra Ioana Klein: „Este vorba despre o casă abandonată. Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul clădirii și la vegetație uscata, pe o suprafață de aproximativ 500 de mp. Nu sunt înregistrate victime.”
UPDATE- ISU ARAD:
„Astăzi, 30.04.2023, în jurul orei 16:30, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă nelocuită și deșeuri menajere, în municipiul Arad, strada Câmpurilor. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată și degajări de fum, la nivelul casei si la deșeurile menajere din proximitatea acesteia, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. După o intervenție care a durat mai bine de două ore, incendiul a fost lichidat. În urma flăcărilor, acoperișul casei a fost distrus în totalitate, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. În aceste momente pompierii acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.”
[…] numărul unic 112, la stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Câmpurilor. Reamintim că și ieri, în jurul orei 16:30, pompierii militari arădeni s-au deplasat, în același loc, cu două […]