Duminică, 9 aprilie 2023, în jurul orei 19:40, în urma unui apel la 112, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei case din Pecica.
La locul incendiului au intervenit de urgență 9 cadre militare, șapte subofițeri și doi soldați, cu o autospecială de o capacitate de 5000 litri apă cu module pentru stingerea incendiilor, descarcerare și acordarea de prim ajutor calificat, precum și o ambulanță SMURD Nădlac, în sprijinul cărora s-au alăturat forțe din cadrul SVSU Pecica.
Pompierii au localizat incendiul, acționând prompt pentru lichidarea acestuia.
Până în momentul de față nu se cunoaște sursa de aprindere. Nu există victime.