Astăzi, la orele prânzului, un cadavru uman a fost găsit pe Râul Mureș in localitatea Fântânele.
Revenim cu detalii!
UPDATE:
Potrivit unor surse, prezente la fața locului, pompieri din cadrul ISU Arad au intervenit pentru scoaterea corpului din apă.
Cadavrul găsit este de sex feminin și se află într-un stadiu de descompunere avansat.
Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Ioana Ruxandra Klein: „Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit în această după-amiază cu o autospecială de teren, încadrată cu 2 subofițeri, pentru recuperarea unui cadavru, aflat la 2-3 metri de mal, pe râul Mureș, în apropierea localității Fântânele. Cazul a rămas în atenția organelor competente pentru cercetări.”
Biroul de presă IPJ Arad: „Polițiștii arădeni au fost sesizați despre prezența unui cadavru în râul Mureș, în zona localității Fântânele. Din primele verificări, este vorba de o femeie de aproximativ 55 de ani. Trupul neînsuflețit ar fi stat în apă aproximativ 7-10 zile. Cadavrul va fi transportat la SJML Arad, în vederea efectuării autopsiei.”