La data de 03.04.2023, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În cauză s-a reținut faptul că inculpatul a fost prins în flagrant, la data de 03.04.2023, în timp ce transporta, în autoturismul său, în vederea vânzării, cantitățile de aproximativ 500 de grame substanță psihoactivă (3-CMC) și un gram de drog de mare risc (4-CMC).
De asemenea, inculpatul, a condus pe drumurile publice având acest drept suspendat prin hotărâre judecătorească.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș.
În cursul zilei de 04.04.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor SAS din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.