La data de 04.04.2023, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș-Severin pun în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Caraș-Severin, Timiș, Dolj și Mehedinți, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă cu țigarete (deţinerea și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării având marcaje false, folosirea unei firme/ambalaje de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată).
În cauză, s-a reținut faptul că, în anul 2021, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din cetățeni români și bulgari, care a acționat până în prezent, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile din tutun, pe raza mai multor localităţi din judeţele Caraș-Severin, Timiș, Dolj și Mehedinți.
Țigaretele contrafăcute au fost introduse în ţară din Bulgaria, fără a fi marcate, disimulate în autotrenuri și pentru securizarea transporturilor, membrii grupului au utilizat documente care atestau în mod nereal că marfa introdusă din Bulgaria consta în produse piscicole (fructe de mare). După introducerea pe teritoriul României, țigaretele erau depozitate şi distribuite pe ”piața neagră” în cantităţi en gros.
Autoturismele și autoutilitarele folosite pentru transportul mărfii, aparținând clienților grupării, aveau locuri special amenajate pentru disimularea țigaretelor de contrabandă.
În activitatea de cercetare, au fost realizate prinderi în flagrant și au fost efectuate percheziții domiciliare în urma cărora au fost confiscate aproximativ 14 milioane de țigarete provenite din contrabandă.
Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Dolj, Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți, Agenția Națională de Administare Fiscală – Direcția Regională Vamală Timișoara și Biroul Vamal de Interior Caraș-Severin, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.