Ca urmare a unui apel la 112, în urmă cu mai puțin de o oră, o ambulanță SMURD TIM, din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, s-a deplasat pentru acordarea eventualelor îngrijirilor medicale la un accident rutier produs pe Calea Aurel Vlaicu, în zona Piața Gării.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, a pierdut controlul mașinii și a părăsit partea carosabilă, izbindu-se de un stâlp aflat între liniile de tramvai.
În urma accidentului rutier nu au rezultat victime încarcerate. Traficul rutier nu a fost blocat, dar circulația tramvaielor este, momentan, blocată.
UPDATE:
Potrivit Biroului de presă al IPJ Arad: „În seara zilei de 4 aprilie a.c., în jurul orei 21:50, un tânăr de 24 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, spre UTA, în zona Gării CFR a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a derapat pe sinele de tramvai, unde a intrat în coliziune cu un stâlp. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că nu consumase alcool. În urma impactului, tânărul a fost rănit ușor (la prima vedere), fiind transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.”