Debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, documentarul „Casa
cu păpuşi“ („House of Dolls“), dezvoltat în cadrul Laboratorului fARAD 2018
și prezentat la fARAD 2020, va putea fi revăzut la Cinema „Arta“ din Arad, în
cadrul seriei de proiecții Club fARAD, care readuce în atenția publicului filme
de succes de la edițiile anterioare ale Festivalului de film documentar cu același
nume.
Programat să ruleze în sala mică a cinematografului joi, 30 martie 2023, de la
ora 19:00, Casa cu Păpuși este o incursiune într-un univers special: vacanța
anuală a unor femei de 70 de ani.
„Mereu mi-a plăcut să-i înregistrez pe cei apropiați, în special pe cei din
familie. Simt că, prin intermediul unui aparat de înregistrat imagini sau sunet,
ei îmi dau voie să mă bag în sufletul lor, iar mie îmi place acolo. Bănuiesc că
are de-a face cu ceva din copilărie, ceva ce mi-a rămas sau din contră, am
pierdut și încerc să-l recapăt; nici eu nu știu. Din același instinct am ajuns să
îmi filmez și bunica, pe Cica, împreună cu prietenele ei, în timpul vacanței lor
anuale la munte“, explică Tudor Platon, regizor.
Tudor Platon este director de imagine, absolvent al secției de imagine de film
din cadrul UNATC București. Filmografia lui cuprinde scurtmetraje și
lungmetraje selectate și premiate la festivaluri ca: Toronto, Cannes, Locarno și
Varșovia. Casa cu păpuși este debutul său în regie și face parte dintr-un proiect
mai amplu și foarte personal despre familia lui.
Club fARAD este organizat de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal
de Cultură Arad și Insula 42. Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat
educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de
artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu,
președintele festivalului, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.
Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și
curatoriat de Insula 42 (anterior Asociația Film ETC – producător general Oana
Radu și consultant artistic Mihai Chirilov). Co-fondatori: Mona Nicoară și 111
Film. Începând cu ediția 2019 directorul artistic al festivalului este Dimitris
Kerkinos.
Synopsis
CASA CU PĂPUȘI
Genul: Documentar
Durata: 68 min
Regia: Tudor Platon
Scenariul: Tudor Platon
Director de imagine: Tudor Platon
Montaj: Natalia Volohova Deliu
Design sunet: Ștefan Azaharioaie
Producători: Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon, Alecu Solomon
Distribuție:
Viorica Crăciun
Ileana Crăciun
Elena Laslu
Ana-Maria Bondar
Aura Chindea
Tudor Platon
Casa cu Păpuși este o incursiune într-un univers special: vacanța anuală a unor
femei de 70 de ani. Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și
prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Împreună,
împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu
bancurile. Totul pentru a întreține iluzia că pentru ele timpul nu a trecut și că
sunt aceleași fete tinere, frumoase și îndrăgostite din urmă cu 50 de ani.