La data de 25.03.2023, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
În cauză s-a reținut faptul că, la data de 25.03.2023, pe parcursul unui eveniment privat desfășurat în aer liber, pe raza comunei Galicea, județul Vâlcea, la care au participat 28 de persoane, inculpații au deținut în vederea vânzării sau oferirii unor persoane cantitățile de aproximativ 290 de grame de rezină de canabis, 70 de grame de canabis și nouă doze de LSD, respectiv 45 de grame de substanță vegetală – ciuperci cu efect halucinogen.
La data de 26.03.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.