Astăzi, 23 martie 2023, polițiștii structurilor de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au depistat încă o persoană căutată de Poliția Română pentru comiterea de infracțiuni, semnalată ca fiind dispărută.
Astfel, patrula aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după ce au localizat în zona Piața Gării o persoană care părea suspectă, procedând la stabilirea identității acesteia, respectiv verificarea în bazele de date ale M.A.I., s-a constatat că G.A., în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad, se află în postura de persoană căutată de Poliția Română, în vederea soluționării dosarului pentru investigarea faptelor comise. Polițiștii locali au predat individul prins Poliției Române, în vederea aducerii acestuia în fața organelor judiciare și punerii în executare a hotărârii judecătorești.
Direcția Generală Poliția Locală Arad aduce la cunoștința cetățenilor faptul că pot veni în sprijinul organelor de poliție, accesând site-ul www.politiaromana.ro, secțiunile Urmăriți general, respectiv Copii dispăruți, comunicând în cel mai scurt timp orice informație deținută cu privire la persoanele prezentate, la cea mai apropiată unitate de Poliție.