„Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre” este titlul celui mai recent volum de versuri semnat de scriitorul Andrei Novac, volum ce va fi lansat miercuri, 15 martie 2023, începând cu orele 15:00, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad.
Andrei Novac s-a născut pe 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu. Licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relații Internaționale și Integrare Euro Atlantică din cadrul Universității din București, Facultatea de Istorie. Din 2013, este doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara. Este laureat al mai multor premii, printre care se remarcă Premiul „Mircea Ciobanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul pentru Poezie al revistei „Convorbiri literare”, Premiul „Scriitorul lunii august 2019” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul Special, acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, în 2019. Volumele „Regula timidității” și „Prin închisori și prin libertate” au fost nominalizate la Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română.
Este lector universitar, diplomat și manager cultural. Scriitor consacrat prin cele opt cărți de poezii, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Andrei Novac revine la Arad cu o nouă apariție editorială, propunând iubitorilor de lirică contemporană un volum simbioză, ilustrat grafic cu desene de Mircea Cantor, și care parcurge un traseu poetic ce este, după cum afirmă Nicolae Manolescu, „neobișnuit astăzi, de la o lirică de tip ronsardian, în care accentul cade pe admirația față de frumusețea femeii adorate, asociată cu ideea caducității tuturor celor omenești, la vechea temă creștină a oaselor perene. Originalitatea poeziei lui Andrei Novac constă în tandrețea cu care zugrăvește trupul femeii, în carnalitatea erosului”.
Evenimentul, organizat sub egida Consiliului Județean Arad, prin Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, va avea loc în cadrul Secției de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii arădene și va beneficia de prezentarea volumului realizată de scriitorul Ioan Matiuț, prof. Lucia Bibarț și dr. Doru Sinaci, moderator fiind prof. Ioana Nistor. Incursiuni lirice din volumul „Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre” vor fi lecturate de d-na Oltea Blaga, actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.