Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația de achiziție a serviciilor digitale în vederea realizării și implementării unui portal unic în relația dintre cetățeni, firme și administrația locală. Portalul unic va furniza servicii digitale atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, în relația acestora cu administrația locală, într-un mod accesibil și intuitiv.
„În ultima perioadă am introdus servicii digitale noi și am îmbunătățit altele existente care din cauza faptului că erau greu de utilizat nu erau folosite de timișoreni. Practic, de la începutul anului, peste 60.000 de timișoreni au folosit serviciile digitale ale municipalității, fie au plătit taxele și impozitele online, au cumăpărat abonamentul de parcare, și-au făcut programări sau au depus acte online. Acum, trecem într-o nouă etapă și vrem să realizăm un portal unic, unde atât cetățenii, cât și firmele să aibă servicii online, care îi scutesc de o grămadă de drumuri inutile și de birocrație fără rost”, a transmis, potrivit unui comunicat, primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Printre serviciile digitale de care vor beneficia cetățenii și firmele în urma implementării portalului unic, se numără:
– posibilitatea depunerii de cereri pentru obținerea de avize, certificate, diverse documente;
– realizarea de interogări și plăți electronice în cazul taxelor și impozitelor locale;
– primirea de notificări și informații de interes public (newsletter-uri);
– completarea de formulare de feedback și chestionare.
Ofertele de participare la licitația pentru achiziția de servicii digitale de către Primăria Timișoara se depun până cel târziu în data de 28 martie 2023, ora 15.00. Mai multe informații puteți obține accesând linkul: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100162642
Primăria Municipiului Timișoara a obținut o finanțare de 4 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile pentru realizarea unui portal unic de interacțiune a cetățenilor și firmelor cu administrația, dar și pentru digitalizarea arhivelor instituției.
În cadrul proiectului de digitalizare a administrației locale sunt incluse: îmbunătățirea modului de prezentare a informațiilor de interes public (HCL-uri, achiziții, concursuri de angajare), realizarea unei hărți a informațiilor de interes public (lucrări de utilitate publică, servicii publice recurente), crearea identității digitale unice și a unui sistem de alerte relevante pentru cetățeni (e.g. lucrări planificate în zonă, restricții de trafic).
Același program prevede scanarea și digitalizarea a 5.000 de unități arhivistice (bibliorafturi), astfel încât, în urma acestui proces să fie ușor accesibile în format electronic atât documentele din arhivă în funcție de subiect/interes, cât și conținutul acestora, după diferite cuvinte cheie.
Proiectul ”Simplificarea procesului participativ și decizional în relația cu cetățenii prin digitalizarea integrată și eficientizarea administrației publice la nivelul Primăriei Municipiului Timișoara” este finanțat cu fonduri din Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. Perioada maximă de implementare pentru această finanțare este 31.12.2023. Valoarea estimată pentru obiectivul de investiții este de 2.670.788 lei (TVA inclus).