Cea mai mare incidență a cazurilor COVID-19 din țară este în județul Arad. Rata de infectare a județului este de 1,10 la mia de oameni. Și în topul incidențelor pe localități, pe locul I se află tot o comună din Arad.
Este vorba despre Olari, unde rata de infectare este de 5,49 la mie. Aici trăiesc 2.000 de persoane și 11 sunt bolnave. De asemenea, comunele Hălmagiu și Șilindia au rate de pozitivate mai mari de 3/1.000, 4,24, respectiv 3,44.
În acest top se regăsec și două localități din Caraș-Severin: Doclin, cu o rată de 3,7 la mie, și Cornea, cu o incidență de 3,08 la mia de oameni.