Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de vânt şi ninsoare viscolită în zone din 13 judeţe, până sâmbătă dimineaţa, precum şi o informare de intensificări ale vântului în regiuni din vestul şi estul ţării.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 noiembrie, ora 12:00 – 27 noiembrie, ora 2:00, în Banat, iar în cursul nopţii şi pe litoral, va fi Cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze în general de 60 – 80 km/h. De asemenea, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h şi temporar va ninge viscolit.
Judeţele vizate în totalitate de atenţionarea Cod galben sunt Timiş şi Caraş-Severin, iar parţial judeţele Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea
Prognoza de specialitate arată că, în intervalul 26 noiembrie, ora 10:00 – 27 noiembrie, ora 8:00, va fi în vigoare o informare de vânt în regiunile vestice şi estice ale ţării, unde local şi temporar vor fi rafale în general de 50 – 60 km/h. În zona de munte, mai ales la altitudini mari, viteza vântului va depăşi 70 – 80 km/h şi trecător va ninge.