Zilele trecute, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a primit, la reședința mitropolitană din Timișoara, vizita Doamnei Profesor Universitar Dr. Coralia Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad. Aceasta a fost însoţită de Preot conf. univ. dr. Vasile Pop, vicepreședinte al Fundației Universitare ,,Vasile Goldiș” și de către Loredana Țica, șefa de cabinet.
În cadrul întrevederii, Rectorul Universității ,,Vasile Goldiș” a exprimat aprecierile personale și ale întregului corp academic față de personalitatea și activitatea marcantă desfășurată de Părintele Mitropolit Ioan, pe tărâm cultural și spiritual, social-filantropic și administrativ, în fruntea Mitropoliei Banatului.
A fost prezentat istoricul și realizările de excepție ale universității de-a lungul celor peste trei decenii de existență, legăturile consolidate și cooperarea cu universități, centre de excelență și instituții de cultură din țară și din întreaga lume. Doamna Rector a evidențiat caracterul profund comunitar al universității arădene și legăturile permanente cu instituțiile fondatoare între care, la loc de cinste, Arhiepiscopia Aradului. Înaltului ierarh i-au fost prezentate, de asemenea, structura și realizările profesorilor și ale studenților celor șase facultăți din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Ioan, mulțumind pentru cuvintele adresate și prezentarea făcută, și-a exprimat dorința și disponibilitatea de a cunoaște mai îndeaproape activitatea academică din cadrul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad. Domnia sa a transmis un mesaj de deschidere părintească și angajare spre tot ceea ce consolidează și înalță învățământul și cunoașterea în acest centru academic. La finalul întrevederii, s-a convenit ca într-un viitor apropiat, Înaltpreasfinția Sa să fie oaspetele universității arădene.