Aseară în jurul orei 22.35 am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că o mașină se află răsturnată într-un lan de porumb la ieșirea din localitatea Grăniceri.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj al ambulanței. Din cercetări a reieșit că un bărbat de 35 de ani, din localitatea Grăniceri, care conducea un autoturism din direcția Grăniceri spre Sânmartin a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat într-un lan de porumb.
Au fost efectuate manevre de resuscitare dar din păcate fără succes, fiind declarat decesul bărbatului. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.