În ziua de 18 august, în intervalul orar 12.00 – 14.00, polițiștii arădeni au desfășurat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică precum și cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat, la ea participând polițiști din cadrul structurilor rutiere, de ordine publică și investigații criminale, și a avut, în principal, scop preventiv, urmărind conștientizarea de către cetățeni a necesității respectării prevederilor legale.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 224 persoane, și 171 de autoturisme, fiind aplicate 99 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.895 de lei. Dintre acestea, 15 sancțiuni au fost aplicate în baza Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 5 în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 2 în baza Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, iar 75 în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 2 pentru alte abateri constatate.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 4 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.
De asemenea au fost identificate și luate în evidență 14 persoane fără adăpost.