Egal alb la Arad, pe stadionul „Francisc Neuman” . Meciul care a avut loc ieri, 22 februarie 2021, a fost unul fără spectatori, dar și fără spectacol.
În lipsa fanilor din tribune, parcă și fotbaliștii au uitat că fotbalul se joacă pe goluri, UTA și FC Botoșani împărțind, astfel, punctele în meciul numărul 24 din Liga 1.
După scorul egal obținut ieri, FC Botoșani a ajuns la 37 de puncte, egalând-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe (ocupanta locului 4); echipa lui Marius Croitoru rămâne, totuși, pe locul 5. UTA urcă o poziție, pe locul 8, cu 30 de puncte.
Meciul a fost unul echilibrat, dar fără a fi marcat de ocazii spectaculoase de gol la vreuna dintre porți.
FINAL DE MECI: UTA – FC Botoșani 0-0
Min. 93: Final
Min. 89: Toutouh îl lovește pe Erico cu piciorul în stomac și primește cartonaș galben.
Min. 88: Dublă schimbare la FC Botoșani: Ies Keyta şi Ongenda, intră Thouthou şi Florescu.
Min. 80: Schimbare la UTA: Iese Isac, intră Roşu.
Min. 78: Erico îl faultează pe Ongenda și primește cartonaș galben.
Min. 72: Schimbare la FC Botoșani: Iese Tîrcoveanu, intră Fili.
Min. 71: Ongenda primește cartonaș galben.
Min. 69: Schimbare la UTA: Iese Antal, intră Buhăcianu.
Min. 63: Voinea cade în careu și primește cartonaș galben pentru simulare.
Min. 56: Cartonaș galben pentru Ilie.
Min. 46: Schimbare la UTA: iese Hora, intră Voinea.
Repriza a doua!
Min. 45: PAUZĂ!
Min. 41: cartonaș galben pentru Tîrcoveanu.
Min. 36: Ongenta execută o lovitură liberă, însă mingea trece peste poarta arădenilor.
Min. 24: Keyta șutează din afara careului, însă nu nimerește spațiul porții.
Min. 21: Schimbare la UTA: iese Albu, intră Ilie.
Min. 9: Schimbare la FC Botoșani: iese Croitoru, intră Tîrcoveanu.
Start joc!
ECHIPELE DE START:
UTA: Balauru – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Antal, Isac, Vorbojovas, Rusu – Roger, Hora.
Pe bancă: Mociu – Tomozei, Ilie, Roşu, Voinea, Miculescu, Tescan, Rus, Buhăcianu. Antrenor principal: Laszlo Balint.
FC Botoşani: Hankic – Braun, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu – Papa, Rodriguez, Ongenda – Mawas, Croitoru, Keyta.
Pe bancă: Pap – Târşa, Plămadă, Fili, Hozmann, Florescu, Tîrcoveanu, Toutouh, Ashkovski. Antrenor principal: Marius Croitoru.
Arbitri: Florin Andrei (Tg. Mureș) – Adrian Popescu (Craiova), Ferencz Tunyogi (Zalău).
Rezervă: Rareș Vidican (Satu Mare).
Observator de arbitri: Iosif Olah (Sf. Gheorghe).
Obseervator de joc: Romulus Gabor (Hunedoara).