În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
Peste 6.700 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 834 de acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național.
Au fost efectuate 62.869 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.
În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate peste 3.798 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 706.000 de lei.
În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).
Pentru siguranța tuturor, recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid 19.