Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 14.342 locuri de muncă la nivel naţional.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru:agent de securitate (1.056), lucrător comercial (843), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (827), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie (616), vânzător (395), manipulant mărfuri (337), ucenic (305), vânzător ambulant de produse nealimentare (280), casier (263), agent servicii client (234), muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (224), conducător auto transport rutier de mărfuri (222), montator subansamble (216).
Din cele 14.342de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 958 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (programator, inginer în diferite domenii de activitate,consilier/ expert/ inspector etc), 4.540 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial, agent de securitate etc), 3.778 pentru persoanele cu studii profesionale (vânzător ambulant de produse nealimentare,operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesăturietc.), restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii (muncitor necalificat la demolarea clădirilor, ucenicetc.).
Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național este actualizată zilnic pe site-ul ANOFM și poate fi accesată la următoarea adresă:
https://www.anofm.ro/lmvw.html?agentie=&categ=3&subcateg=1
62 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 62 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Germania – 37 locuri de muncă pentru: mecanic sisteme sanitare, mecanic de proces pentru piese turnate din plastic/ cauciuc, mecanic proces pentru componentele tehnologice din plastic, tehnician în electronică, operator mașini – departamentele de producție și ambalare,tăietor metale/ polizator metale;
Polonia – 13locuri de muncă pentru:dulgher, fierar betonist, lăcătuș, operator CNC, sudor, strungar, zidar;
Norvegia – 7 locuri de muncă pentru:specialist în cercertare și dezvoltare în domeniul chimiei, zidar/ faianțar, vopsitor auto/ tehnician reparații;
Finlanda – 4 locuri de muncă pentru: operator CNC;
Belgia – 1 loc de muncă pentru: tehnician întreținere matrițe (tehnician mașini și utilaje).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/eures.