Președintele României Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 259/13.05.2020).
Redăm mai jos conținutul integral al documentului:
L E G E
pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. – Legea nr. 286/2009 privind Codul penal,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum
urmează:
1. Alineatul (4) al articolului 154 se modifică și va avea
următorul cuprins:
„(4) Cu excepția infracțiunilor prevăzute la art. 218 și art. 220,
în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, al celor de
trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, precum şi al infracţiunii de
pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie
începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a
decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe
să curgă de la data decesului.”
2
2. Articolul 231 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 231. – (1) Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârșite
între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de
către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit
de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
(2) În cazul faptelor prevăzute la art. 228 și art. 230, împăcarea
înlătură răspunderea penală.”