În data de 23 iunie 2020 a avut loc dezbaterea publică privind Raportul de mediu pentru PUZ „Zonă administrare deșeuri-FCC Environment Romania SRL Arad”.
Printre cei prezenți la dezbatere se afla și Loredana Ciumpe, candidat din partea USR PLUS pentru Primăria Livada. Aceasta ne-a transmis un comunicat pe care îl publicăm integral, în forma primită:
„Așa după cum știți la nivelul comunei Livada am demarat o petiție cu strângere de semnături, pentru a fi luate măsuri de protejare a populației din comuna noastră.
Aș dori să vă supun atenției câteva concluzii de interes pentru comuna noastră:
1. Agenția pentru Protecția Mediului Arad a luat act de petiția și adresa noastră.
2. În cadrul dezbaterii am prezentat temerile populației din comuna noastră cu privire la proiectul ce se dorește a fi dezvoltat în proximitatea comunei și am solicitat să se găsească un alt perimetru pentru acest proiect.
3. Agentia pentru Protecția Mediului Arad , a solicitat domnului Dumescu Florin, cel care a întocmit raportul de mediu, să răspundă punctual memoriului depus de noi.
4. Autoritatea de mediu a menționat că va cere punct de vedere de la Direcția de Sănătate Publică ARAD în privința impactului pe care îl va avea proiectul, asupra populației din zonă.
5. S-a vorbit despre Legea mirosurilor, recent aprobată de cele două camere din Parlamentul României, care va aduce norme metodologice în privința calității aerului și care va trebui să fie respectată de către FCC ENVIRONMENT ROMÂNIA SRL.
6. FCC ENVIRONMENT ROMÂNIA a menționat că sunt o companie care se bazează pe tehnologie avansată în privința protecției mediului.
7. S-a încercat devierea discuției, de către dezvoltator, pe alte teme cum ar fi: că nu sunt doar ei cei care poluează, că nu se colectează selectiv, că nu există altă locație deoarece aceasta a fost aleasă de primăria Arad pentru dezvoltarea acestui proiect, că ei poluează mai puțin în forma aceasta decât un incinerator pentru deșeuri, că pe depozit nu ar trebui să fie deșeuri care în mod normal ar ajunge în compost etc.
Mi s-a adus în vedere că nu au existat ,în trecut, astfel de solicitări din partea comunității din Livada și Sânleani și că autoritatea locală nu a menționat existența unui disconfort cauzat de prezența depozitului de deșeuri.
Așteptăm cu interes răspunsul Agenției pentru Protecția Mediului Arad, autoritatea care va solicita măsuri pentru protejarea populației din comuna noastră.
Și ca o concluzie personală: doar cerându-ne dreptul la un AER CURAT, uniți prin același țel vom putea obține acest lucru pentru comuna noastră.
Vă mulțumesc tuturor care ați semnat petiția cu gândul la un viitor mai bun, în ceea ce privește aerul pe care îl respirăm și calitatea vieții din comuna noastră.”
Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația/persoana publică emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.