Astăzi, 1 mai 2020, polițiștii au fost alertați, prin Apel 112, despre faptul că, în municipiul Sighișoara, în râul Târnava Mare, se află o persoană de sex feminin pe cale să se înece.
În urma sesizării, un echipaj de ordine și siguranță publică, format din Sergiu Ionescu, agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Sighișoara, și Constantinovici Adriana, sergent major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș, s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate telefonic se confirmă.
Cei doi au intrat în apa râului și au adus la mal o femeie în vârstă de 63 de ani. Au aflat că aceasta locuiește în localitatea Daneș și că încercase să se sinucidă, de fapt.
Un echipaj medical au transportat-o, ulterior, la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.