Jurnalista Cristina Ţopescu a fost găsită decedată aseară, în locuința ei dintr-un complex din comuna ilfoveană Tunari.
Jurnalista se alăturase echipei de comunicare a Ministerului Sănătății, iar reacția lui Victor Costache, ministrul Sănătății, nu a întârziat să apară, la scurt timp după aflarea veștii legate de moartea acesteia:
„Suntem consternați de această veste, care a căzut ca un trăsnet pentru noi. Atât eu, cât și echipa din MS regretăm profund dispariția acestui om minunat, o stea care a inspirat atâtea generații de telespectatori. A fost un privilegiu pentru mine să lucrez cu Cristina Țopescu, care s-a alăturat echipei noastre de comunicare de curând, și până în ultima clipă a demonstrat că este un profesionist desăvârșit. Acum, când mă uit în urmă nu-mi vine să cred că s-a stins, singură și în tăcere. Să-i spunem cu toții o rugăciune în gând și Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătății.
Sursa foto: Facebook