Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin de ministru privind structura anului școlar pentru 2020 – 2021.
Anul școlar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează:
- Semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021)
- Semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021).
„Având în vedere perioada în care vor avea loc Sărbătorile Pascale, am propus fracționarea vacanței de primăvară pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora, să celebreze împreună”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Vacanțele elevilor sunt programate astfel:
- Vacanța de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021)
- Vacanța intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021)
- Vacanța de primăvară
- Paștele Catolic (2 – 11 aprilie)
- Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai)
- Vacanța de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022).
Prin excepție de la prevederile anterior menționate pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2021. Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.
Programul național ‚‚Școala Altfel’’ se va desfășura în perioada 5 octombrie 2020 – 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.
Proiectul de ordin privind structura anului școlar 2020-2021 este supus dezbaterii publice. Toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire pe adresa de email dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data de 17 ianuarie (inclusiv).