Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat nouăsprezece cetăţeni din Irak, Maroc şi Algeria care au încercat să treacă ilegal frontiera, pe jos, în Ungaria.
În data de 31.12.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 01.00, au fost observate, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră, cincisprezece persoane care se îndreptau spre teritoriul statului vecin. Imediat, un echipaj mobil format din poliţişti de frontieră a intervenit pentru oprirea grupului, persoanele respective fiind preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, doisprezece adulți cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani şi trei minori cu vârste între 15 și 17 ani.
Şi polițiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici, județul Arad, au depistat, în data de 30.12.2019, în jurul orei 21.30, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, în timp ce se deplasau pe jos, pe câmp, patru persoane care nu-și justificau prezența în zonă. Acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Maroc şi Algeria, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Poliţiştii de frontieră efectuează, în ambele cazuri, cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.