NEWS ALERT/ Accident GRAV provocat de Băsescu: 2 victime

De în Naționale Știri share share share share share share share share share share share share share share share share share share
Imagine cu rol ilustrativ

Două persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier în care a fost implicat Mircea Băsescu, în localitatea Eforie. După primele cercetări, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă pe numele fratelui fostului președinte, conform Mediafax.

Două persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier în care a fost implicat Mircea Băsescu, în localitatea Eforie. După primele cercetări, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă pe numele fratelui fostului președinte.

Potrivit polițiștilor constănțeni, vineri dimineață, Mircea Băsescu a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Eforie Nord către Agigea, iar la un moment dat a efectuat un viraj la stânga, pentru a întoarce, peste marcajul dublu continuu. În acel moment mașina condusă de fratele fostului președinte Traian Băsescu a fost lovită de un autoturism, condus regulamentar din sens opus de o femeie de 61 de ani.

„În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducatoarei celui de-al doilea auto şi a pasagerului dreapta faţă din cel de-al doilea autoturism, o femeie de 49 de ani”, au transmis polițiștii constănțeni. Una dintre victime a suferit traumatism cranio-facial, iar cealaltă a suferit traumatism cranio-facial și lombar.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

  Înscrie-te  
Notificarea de la
Postări recomandate