Sanționat DRASTIC pentru că vindea produse contrafăcute în centrul Aradului

De în Comunicate de presă Locale Știri share share share share share share share share share share share share share share share share share share
Imagine cu rol ilustrativ

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, vineri, o acțiune pentru depistarea unităților comerciale care nu respectă legislația privind faptele de comerț.

În urma unui control efectuat la un magazin de pe Bd. Revoluției din municipiu, polițiștii economici au depistat mai multe articole de încălțăminte oferite spre comercializare, purtând marca unor mărci înregistrate, existând suspiciunea că ar fi contrafăcute. Polițiștii au indisponibilizat 102 articole de încălțăminte în valoare de aproximativ 5.590 de lei, fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrafacere, conform Legii 84/1998.

De asemenea, au mai fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale (conform Legii 12/1990) în valoare de 50.000 de lei, fiind indisponibilizate și alte articole de îmbrăcăminte susceptibile de a fi contrafăute, în valoare de 3.000 de lei.

Gazeta Locală vă oferă, integral, conținutul comunicatului de presă, așa cum a fost transmis de către instituția/organizația/persoana publică emitentă și nu își asumă responsabilitatea pentru informațiile publicate. Gazeta locală își rezervă dreptul de a selecta publicarea comunicatelor și de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

  Înscrie-te  
Notificarea de la
Postări recomandate