Deputatul USR, Sergiu Cosmin Vlad, a transmis miercuri, 18 aprilie 2019, în jurul orei 16:30, pe pagina oficială de Facebook a partidului din care face parte, un videoclip realizat pe strada Dunării din Arad, prin intermediul căruia lansează acuzații grave la adresa autorităților locale.
Potrivit afirmațiilor deputatului, o companie de transport din Arad, a cărei garaj se află pe strada Dunării (situată în zona B), nu respectă prevederile Regulamentului de acces și circulația utilajelor și a autovehiculelor de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în municipiul Arad.
Conform Anexei 2 a Hotărârii nr. 303 din 30 septembrie 2016, tarifele pentru obținerea autorizației de acces, în funcție de zonă și de masa maximă autorizată a vehiculului sunt:
Conform calculelor făcute de deputat, suma pe care Primăria Municipiului Arad ar fi trebuit să o încaseze de la compania de transport a cărei garaj se află pe strada Dunării din tarifele pentru obținerea autorizației de acces pentru vehiculele cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 t (exclusiv) și 7,5 t (inclusiv), ar fi de 5.000.000 de lei/an. Acesta a declarat că, timp de cinci zile, a monitorizat video camioanele care au traversat strada Dunării, contorizându-le:
Totodată, Sergiu Cosmin Vlad susține că, potrivit unei adrese emise de către Primăria Municipiului Arad, compania de transport monitorizată a plătit doar o sumă infimă de 350 de lei/an:
Revenim cu poziția oficială a Primăriei Municipiului Arad!
Nenea neales constitutional (orice cetatean are dreptul de a alege si de a fi ales) dosit dupa un program (singurul votat) ocupand un loc platit filantropic se da la administratia locala fara sa realizeze ca administratia locala a fost statalizata (avutia ei intrand in gestiunea executivului ca de altfel toate obiectivele economice, administratia centrala si bogatiile subsolului) prin MOf 4/27/12/1989 la nr crt 13 = se abroga L 3/1985 referitoare la autoconducerea, autogestiunea ,autofinantarea administratiei locale. Adica tot complexul de imixtiuni incepand de la statut la patrimonii inlocuita cu legile bunului plac, al necesitatilor si intereselor grupului infractional de tip… Citește mai mult »